Datează din a doua jumătate a sec. XIX şi este realizat în stilul clasicist rusesc. În anii 1870-1880, această entitate economică era un exemplu bine cunoscut în Basarabia datorită gradului mare de rentabilitate. Complexul includea anexe de tot felul: căsoaie, hambar, oloiniţă, grajduri pentru cai, fierărie. Conacul era unul tipic pentru boierii basarabeni din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Spre sfârşitul secolului, în faţa lui a fost sădit şi un parc.

Nu se cunoaşte data construcţiei. Unii cercetători spun că ar fi fost conceput în stilul neogotic, cu elemente decorative răspândite anterior în Europa Occidentală. Familia de boieri Cantacuzino a fost una dintre cele mai avute din spaţiul românesc şi care are o istorie foarte bogată. Bătrânii din sat îşi amintesc că ultimul proprietar al conacului ar fi fost un oarecare conte german Scheider sau Schleder. După cel de-al Doilea Război Mondial edificiul a fost, pe rând, casă de copii, azil de bătrâni, casă de odihnă, iar până în 1990 – sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză.

Este amplasat în partea de nord a satului, lângă biserica înălţată în 1831 de proprietarul G.G. Leonardi. Complexul care s-a mai păstrat datează de la sf. sec. XIX – încep. sec. XX, din timpul ultimilor descendenţi ai familiei Buzni. A fost înconjurat de un parc faimos în regiune. Clădirea principală este un model tipic pentru arhitectura clasicistă de provincie a conacelor. Poartă în unele detalii amprenta stilului „Art nouveau” (cunoscut în Rusia sub genericul de „Stil modern”, iar în România „Stilul anului 1900”).