Traseu ciclist: Pocrovca – Cosauti – Soroca. Trasee cicliste prin Soroca. Cazare in Soroca.

Cosauti:     *Mănăstirea Cosăuţ (mănăstire de călugări). Hram: Acoperamantul Maicii Domnului. Se află pe malul râului Nistru la 5 km de satul Cosăuţ. Este înfiinţată în anul 1994 de către parohul satului Cosauţi, Ieronim Palii. Mănăstirea este situată în apropierea locului numit „la Pristol”. Aici, în urma cu 170 de ani s-a aflat o mănăstire de călugări cu hramul Naşterea Maicii Domnului, întemeiată în anul 1729 de doi preoti monahi, Pavel şi Gavriil. Biserica este terminată în anul 1999, construindu-se apoi şi un corp de chilii cu trapeză.

*Monument al Naturii Geologic şi Paleontologic “Pragurile Nistrului”. Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 8 ha în preajma satului Cosăuţ raionul Soroca, în albia Nistrului.

*Monument al Naturii Geologic şi Paleontologic “Afloriment de gresii şi granit”. Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 2 ha, pe versantul de vest al carierii părăsite, satul Cosăuţ, raionul Soroca.

*Rezervaţia Peisajeră “Cosăuţi”. Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 585 ha raionul Soroca, ocolul silvic Soroca Cosăuţi.

*Atelierul meșterilor pietrari din Cosăuți, Monumentul Stațiunea Paleolitică din Cosăuți.

 

Soroca:      *Monumentul Istoric „Cetatea Soroca”. Este o cetate moldoveneasca din secolul XV, întemeiată de Ştefan cel Mare în faţa vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortareţe genoveze, Alciona. Cetatea a fost reconstruită ulterior de către Petru Rareş, care a reconstruit zidurile în piatră.

*Muzeul de Istorie şi Etnografie. Se află în oraşul Soroca. A fost fondat în anul 1959. Colecţiile muzeului conţin circa 30 mii de articole, cele mai interesante fiind obiectele descoperite în timpul săpăturilor arheologice în cetatea Soroca, Trifauţi şi Varvareuca.

*Monument al Naturii Geologic şi Paleontologic “Râpa Bechirov Iar”. Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 46 ha la sud de oraşul Soroca, ocolul silvic Soroca.

*Peştera haiducului „Bechir”

*Monumentul „Lumânarea Recunoştinţei”

*Dealul Romilor.

Transportation Mode: 
Tour Theming: