Ibiza
Ibiza, sora mai mică a insulei Mallorca, numită după arhitectura sa şi „Insula Albă”, este a treia insulă ca mărime din arhipeleagul Balearelor; împreună cu vecina sa mai mică Formentera alcătuieşte grupa Insulelor Pitiuse sau „Insulele pinilor”. Este o insulă mică: 45 km lungime şi 25 km lăţime.
Reputaţia sa privind viaţa de noapte agitată este perfect justificată. Orasul Ibiza are cea mai mare concentraţie de cluburi şi discoteci decât oricare alt oraş din Europa.
Cu toate acestea, insula nu şi-a pierdut complet caracterul tradiţional. Nordul insulei este acoperit de livezi de maslini, smochini şi migdali, coline înverzite, iar zona de coastă este presărată cu golfuri stâncoase.
O importanta revoluţie culturală s-a produs în anii 70, odată cu ajungerea unui număr mare de artişti, refugiaţi din Europa Centrală în timpul celui de-al doilea Război Mondial, care i-a conferit insulei Ibiza caracterul cosmopolit, multietnic.
Din punct de vedere al climei insula are o vară caldă, iar în sezonul de iarnă (octombrie - martie) sunt în medie 6 ore de soare pe zi şi o temperatură maximă cuprinsă între 14 - 23 grade Celsius, iar cea minimă în jur de 7-15 °C (deci o temperatură medie anuală de circa 15 grade Celsius).
Numărul plajelor din insula Ibiza este de circa 50. Acestea au o frumuseţe aparte, cu nisip fin şi ape de un albastru cristalin. Există plaje pentru familii, plaje solitare, plaje animate.
Ibiza este renumită şi pentru peisajele sale naturale spectaculoase şi impresionante. Unul dintre locurile unde poate fi admirat un asemenea peisaj este Cala d’Hort în faţa căreia se află misterioasa stânca Es Vedra.
Orasul Ibiza, situat în sud-estul insulei cu acelaşi nume, nu are plaje, cea mai apropiata fiind Talamanca, la numai 15 minute de mers pe jos din portul Ibiza.