Thessaloniki
Salonicul este capitala districtului Macedonia și este cel de-al doilea oraș ca mărime din Grecia. Mai este denumit și Mireasa lui Thermaikos sau orașul Sfîntului Dumitru. A fost construit în jurul golfului Thermaikos și este înconjurat de dealurile Hortiatis. Orașul este plin de monumente din perioada romană, creștină sau bizantină. Cel mai faimos monument al orașului este Turnul Alb Venețian.
A fost fondat în 316 înainte de Hristos de către Kassandros. Noul oraș a primit numele de Thessaloniki, de la numele soției sale. Thessaloniki era fiica regelui Filip și sora lui Alexandru Macedon.
Salonicul a devenit cel de-al doilea oraș ca importanță din Imperiul Bizantin, după Constantinopole, avînd numeroase opere arhitecturale bizantine. După această perioadă de măreție și splendoare, orașul a cunoscut și decaderea. Dar de fiecare dată, după fiecare catastrofă, Salonicul a recăscut din propria cenusă, amintind de Gloria antică și bizantină de odinioară.
Astăzi Salonicul, cu Universitatea, Tîrgul Internațional de Comerț și Festivalul Internațional de Film Thessaloniki, este un oraș modern și plin de viață cu bulevarde largi, parcuri, piețe și artere comerciale. În Salonic noul întîlnește vechiul: case vechi, clădiri construite în stil neoclassic, traverne, ouzerii, restaurante, hoteluri moderne, baruri, săli de cinema, teatre și ateliere meșteșugărești. Tavernele mici și patiseriile situate la parterul clădirilor oferă o varietate de specialități macedonene. Bucătăria grecească actuală este un amestec de savori bizantine, savori din oriental mijlociu, bucătărie tradițională grecească și influențe moderne. Partea superioară a orașului (Ano Poli) este plină de poezie și șarm, avînd cartierele cu străzi înguste și grădinițe încîntătoare, ce împrăștie miros dulce de flori care umple aerul cu muzică tradițională grecească.
Orașul Salonic are un character unic, datorită istoriei sale, a mozaicului de oameni, culturii, arhitecturii și a stilurilor de viață. Comparativ cu Atena, Salonicul are un aer diferit, balcanic – European, modern, divers și misterios, cu o atmosferă mult mai relaxată și destinsă. Cu un trecut multicultural, Salonicul este lucul unde se întîlnesc 3 mari religii: creștinismul, iudaismul și mahomedanismul, prin greci, evrei și turci, aceștia locuind în pace și armonie pentru mai multe secole.